Dosar penal pentru firma de pază de la Spitalul Judeţean Brăila
15 Septembrie 2010
Dosar penal pentru firma de pază de la Spitalul Judeţean Brăila

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila i-a întocmit dosar penal firmei de pază de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, DIOP Security, pentru modul de intervenţie al angajaţilor acestei societăţi în timpul conflictului spontan izbucnit marţi după-amiază la spitalul din Brăila. ”În urma verificărilor efectuate de poliţişti, pentru stabilirea în concret a actelor materiale săvârşite de conducătorul unităţii specializată de pază şi personalul aflat în serviciu în acel moment la spital, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de Art. 59 din Legea 333/2003″, se arată într-un comunicat de presă remis, miercuri, de IPJ Brăila.

În acelaşi comunicat se mai precizează că, în acelaşi timp, se efectuează verificări şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, faptă comisă de angajaţi ai spitalului, care au spart geamurile de la uşa de acces în unitate, “infracţiune la care acţiunea penală se pune în mişcare numai la plângerea prealabilă a părţii vătămate”. La rândul lui, directorul DIOP Security, Tudorel Arbunea, a declarat, pentru Agerpres, că unul dintre angajaţii săi a folosit spray lacrimogen pentru a se apăra, deoarece a fost agresat în timpul busculadei produse marţi după-amiază pe treptele de la intrarea în spital.

”Un singur om din grupul de intervenţie a dat cu spray lacrimogen, dar afară, în niciun caz în interior, pentru a crea o problemă în spital. Are voie să dea în exterior, dacă este agresat. Ieri (marţi – n.r.) oamenii mei au fost agresaţi. Nu aveau cum rezolva altfel problema ca să se apere” a declarat Arbunea. Şeful DIOP Security a mai spus că spray-ul lacrimogen folosit marţi în interiorul spitalului a fost pulverizat de o femeie şi că există o anchetă în curs în acest caz. ”Şi pentru noi a fost o mirare când ne-am trezit ieri, pe holurile spitalului, cu o doamnă care a scos spray-ul şi ne-a pulverizat pe toţi, pe jandarmi, pe mine, pe conducerea spitalului. Eu consider că oamenii mei şi-au făcut datoria. Şi eu am participat la ce s-a întâmplat ieri şi chiar am fost izbit de uşă”, a adăugat Arbunea.