Poliţiştii comunitari care vor fi disponibilizaţi, începând cu luna septembrie, vor fi preluaţi de către o firmă de pază. Această firmă va fi înfiinţată de Consiliul Local Târgu Jiu deoarece paza obiectivelor din municipiu nu va putea fi asigurată de către poliţiştii ce vor rămâne în serviciu. Conform ordonanţei de urgenţă privind restructurarea salariaţilor bugetari, din cei 300 de poliţişti comunitari, din Târgu Jiu, vor fi disponibilizaţi peste 200 de angajaţi. “Potrivit noilor reglementări legale, vor fi opriţi în serviciu doar 96 de poliţişti comunitari, un număr foarte mic comparativ cu obiectivele care impun pază şi cu activităţile ce se desfăşoară în municipiu. Din această cauză, la nivel naţional, s-a luat în calcul varianta înfiinţării unor firme de pază, pe lângă primării. În acest sens am primit sprijinul Consiliului Local şi al primarului municipiului Târgu Jiu şi încercăm să înfiinţăm cât mai repede această firmă de pază pentru ca să rămână în serviciu cât mai mulţi poliţişti comunitari”, a declarat Ion Tudor, şeful Poliţiei Comunitare Târgu Jiu. Poliţiştii comunitari vor fi disponibilizaţi în baza unor criterii cum ar fi: competenţa profesională, nivelul studiilor şi distanţa de acasă până la serviciu. “Vom face o selecţie foarte riguroasă deoarece nivelul de şcolarizare a crescut foarte mult în ultima perioadă. O mare parte dintre poliţiştii comunitari sunt absolvenţi sau studenţi la diferite facultăţi”, a mai precizat Ion Tudor.